Cererea de mașini Tesla este mai mare ca niciodată. Producția este vândută pe două luni în avans

Autor: George Cristea 07 mai 2021 Știri auto

Cererea de mașini Tesla este mai mare ca niciodată, iar fabricile au deja producția vândută pe două luni în avans. Elon Musk se așteaptă la rezultate spectaculoase în al doilea trimestru al anului când, de regulă, cererea de mașini scade.

Intră în Galeria FOTO

Tesla anunță o cerere neașteptat de mare pentru mașinile sale electrice. Întreaga producție din al doilea trimestru este vândută și nu suntem încă la jumătatea lunii mai. Tendința a fost anunțată în urmă cu o săptămână, cu prilejul conferinței în care au fost prezentate rezultatele financiare din trimestrul I.

„Am observat o schimbare reală a percepției clienților față de mașinile electrice, iar cererea (pentru mașinile Tesla – n.r.) este la cel mai ridicat nivel. Ne așteptam să vedem o reducere a cererii în primul trimestru dar am văzut o creștere a cererii care depășește reducerea sezonieră normală din Q1”, a spus Elon Musk la finalul lunii aprilie. Se pare că această creștere a cererii influențează și rezultatele din al doilea trimestru.

Cererea de mașini Tesla, mai mare ca niciodată. Elon Musk nu face față cu producția

Potrivit Electrek, Tesla a comunicat angajaților că întreaga capacitate de producție pentru trimestrul al doilea a fost deja vândută cu aproape două luni înainte de finalul trimestrului. Întârzierile la intrarea în producție a noilor versiuni Model S și Model X ar putea limita întrucâtva livrările din trimestrul II. În schimb, producția lui Model 3 și Model Y este în creștere, iar aceste modele sunt, de asemenea, epuizate.

Capacitatea de producție a Tesla este de așteptat să crească în trimestrul II, peste producția record de 180.338 mașini în primul trimestru. Repornirea producției lui Model S și creșterea producției lui Model Y la fabricile din Fremont șu Shanghai vor contribui semnificativ la această creștere.

Chiar dacă Musk nu a vorbit despre capacitatea de producție din acest trimestru, ne așteptăm ca aceasta să ajungă sau să depășească la 200.000 de unități. Faptul că întreaga producție este deja vândută înainte de jumătatea trimestrului, este cu adevărat impresionant.

Tesla se exti8nde rapid în Europa, inclusiv în România. Recent, producătorul american a inaugurat în București a doua stație Supercharger din România, după cea din Timișoara.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide